Cum am devenit ecologistă

Hm, cum am devenit ecologistă? Păi într-o zi stăteam la malul mării şi am închis ochii pentru a lăsa soarele cald să-mi dezmierde chipul. Nu ştiu dacă am aţipit, dar brusc mi-a apărut fantoma unui peşte care striga după ajutor şi spunea că a fost ucis de detergenţii pe care-i deversăm în apă fără să ne gândim că după ce ucid germenii din baia noastră, ucid şi toate celelalte lucruri întâlnite în calea lor după eliberarea din ţeavă.

De fapt, nu, nu aşa am devenit ecologistă. Asta au încercat să-mi imprime în memorie cei din organizaţia secretă (o organizaţie mixtă, oameni-extratereştri) care m-au răpit pentru a-mi spăla creierul şi a mă face ecologistă, la fel cum au făcut cu milioane de alţi oameni în scopul mârşav de a pune stăpânire pe lume.
Sau oare a fost Eco-guru, marele maestru al bonsai-lor cel care m-a convins?

Ei bine, din păcate a fost vorba de un demers conştient, raţional, voit, asumat şi aşa mai departe.
Am citit articole, sute şi mii (poate nu chiar mii, fie) pe tema asta, şi la un moment dat mi-am dat seama că nu mai poţi să iei punga de la supermarket când ştii că va rămâne relicvă pentru arheologii de peste 500 de ani.
Am fost în alte ţări, Germania de exemplu, şi am văzut cum triatul gunoiului este obligatoriu, dar nu este perceput ca un mare sacrificiu, o renunţare la comfortul modern, ci ca ceva firesc, care împiedică risipa de resurse şi energie.

Nu s-a întâmplat deodată, aşa, ca o revelaţie, ci mai degrabă mi s-a insinuat în conştiinţă cu fiecare informaţie obţinută, cu fiecare articol citit, cu fiecare exemplu văzut.
Nu am făcut schimbări radicale, ci mai degrabă gesturi mici care sper sa se adune (şi să compenseze faptul că zbor prea mult cu avionul).
Din când în când mi se pune pata pe o chestie din casă şi mă ambiţionez să găsesc varianta mai puţin dăunătoare pentru mediu şi pentru mine. Am făcut-o cu mâncarea, cu cosmeticele, cu detergenţii. Asta nu înseamnă întotdeauna un produs cu ştampila „bio”, poate uneori e ceva ce pot face singură, sau un usturoi care nu vine tocmai din China, un tricou pe care coşi doi nasturi coloraţi şi-l mai porţi un an.

Uneori, detergentul nu e bun de nimic şi pasta de dinţi are un gust oribil. Alteori, scrub-ul pregătit în bucătărie cu nişte zahăr şi ulei de măsline bagă-n buzunar toate dermocosmeticele de sute de lei.
Nu am făcut mari sacrificii, mai dergabă mi-am creat alte reflexe. Nu cred că singură voi salva lumea, dar nu cred că poate fi dăunător să produci mai puţin gunoi, să mergi mai mult pe jos şi să foloseşti lucrurile până când se strică, nu până când se demodează.

De ce spuneam mai sus că din păcate a fost vorba de un demers conştient? Pentru că puţinor oameni li se arată fantomele peştilor şi şi mai puţini sunt răpiţi de membrii unei conspiraţii menite să pună stăpânire pe lume. Însă o conştiinţă avem cu toţii la îndemână.